Noutati

AGMR participa la Forumul pentru turismul montan, Busteni, 15-16 Ianuarie 2017

AGMR participa la Forumul pentru turismul montan, Busteni, 15-16 Ianuarie 2017

FORUMUL PENTRU TURISMUL MONTAN, IANUARIE 15-16, BUSTENI

CONCLUZII

Fundatia Amfiteatru si Asociatia Jurnalistilor si Scriitorilor de Turism din Romania, in parteneriat cu Primaria Orasului Busteni au organizat Forumul pentru Turismul Montan, la Centrul Cultural „Aurel Stroe” din Busteni, in perioada 15-16 ianuarie 2017.

Prefatat de Gala premiilor AJTR, desafasurata la Castelul Cantacuzino cu prilejul Zilei Culturii Nationale, Forumul pentru Turismul Montan a reunit reprezentanti ai autoritatilor publice centrale si locale, ai unor importante organizatii profesionale si patronale din turism, ziaristi si scriitori, cadre didactice universitare si cercetatori, intreprinzatori si investitori, furnizori de formare profesionala, producatori de evenimente si programe, editori, promotori ai turismului montan.

Organizatorii au impartit agenda in doua sectiuni principale.

In prima sectiune da forumului s-a discutat despre dezvoltarea responsabila a zonelor montane – strategii, planuri pe plan regional si national, parteneriate strategice, si despre proiecte, oportunitati si constrangeri – incepand exemplificarea chiar cu orasul-gazda, Busteni.

In aceasta sectiune interventiile au venit din partea reprezentantilor autoritatilor implicate direct in zona montana. Au fost deosebit de apreciate prezenta si interventiile dnului Nae Savel (Vice-primar cu functii de primar al orasului Busteni), Ilie Marian (City Manager Busteni), Adrian Vestea (Presedinte al Consiliului Judetean Brasov), Alina Szasz (Membru al Grupului de lucru National pt turism al Conventiei Carpatice), Octavian Arsene (Director in cadrul Directiei de Infrastructura pentru Turism – Ministerul Turismului), Danut Ungureanu (Agentia Zonelor Montane) si Mircea Verghelet (Parcu National Piatra Craiului).

Ilie Marian a punctat, prin planul de dezvoltare al orasului Busteni pt 2016-2020, ca elaborarea unui brand turistic care sa comunice constant este vital, iar derularea unor activități de identificare a elementelor de unicitate și originalitate sta la baza acestei comunicari. Pachetele turistice trebuie integrate prin realizarea unei oferte la nivelul întregului oraş, incluzând toate formele de turism și toți actorii locali, sub un centru multifunctional de turism.

La capitolul constrangeri, multi dintre vorbitori au adus in discutie problema infrastructurii. Lipsa infrastructurii de transport pe cablu, necesară accesibilizării ecologice a obiectivelor turistice de pe vârfurile montane, fiind una dintre problemele principale, care afecteaza direct conexiunea intre localitati si/sau domenii schiabile sau de agrement din Valea Prahovei.

Alina Szasz a explicat demersurile Conventiei Carpatice pana in prezent – documentul cadru la nivel international pentru protectia si și dezvoltarea durabilă a Carpaților ratificat de 7 țări, printre care si Romania.

Consideram subiectul de importanta majora, asa ca am considerat oportun sa citam din expunerea dnei Szasz in randurile de mai jos.

In primavara anului 2016, s-a creat la BRAȘOV Centrul Naționale pentru Turism Durabil, unul dintre cele 3 existente (Romania - Brasov, Polonia și Ucraina tările care au depus oferta de găzduire a celor 2 birouri). Acestea formează împreună Platforma de Coordonare a Turismului Durabil.

Dna Szasz a punctat ca una din constrângerile în dezvoltarea durabilă a zonei montane este existenta a prea multor proiecte dispersate, necorelate.

Este necesară promovarea unui act normativ referitor la cadrul de implementare în România a Platformei de Coordonare a Turismului Durabil în România. Acest act normativ va contribui la pregătirea unui viitor program pentru zona montană și va constitui un argument decisiv în favoarea României în ce privește stabilirea sediului Secretariatului Convenției Carpatice și a Biroului Platformei de Coordonare a Turismului Durabil în România.

Sectiunea a doua a forumului a cuprins  prezentarile intreprinzatorilor din sectorul privat, promotori activi si responsabili ai turismului montan.

Felicia Enache  si Cosmin Andron (AGMR – Asociatia Ghizilor Montani din Romania) au expus problematica meseriei de ghid montan in Romania, insistand pe lipsa coerentei reglementarilor si pe necesitatea armonizarii legislatiei specific montane cu cerintele UE.

Dl. Andron a expus premizele proiectului EEMGA, un proiect regional adresat tarilor din Europa de E si SE, prin care ghizii montani din aceste zone pot participa la cursuri si examene la standarde de admitere si formare profesionala IFMGA.

Tot el a adus in discutie puncte sensibile precum: obligativitatea de a poseda asigurare profesionala, a stagiilor de reatestare si a unei proceduri de control al calitatii procesului de formare profesionala – toate fiind aspecte regasite pe pietele alpine.

Tema turismului responsabil montan a fost tratata de dl Marcel Sofariu (Asociația Carpatină Ardeleană a Turiștilor SKV). Istoria miscarii turistice montane, rolul social al  cabanelor si al asociatiilor de turism montan, implicarea comunitatilor in dezvoltarea durabila a muntelui au fost suportul pentru o privire critica a starii actuale a turismului montan.

Radu Mititean (Clubul de Cicloturim Napoca) a scos in evidenta  un produs turistic montan aflat intr-o dinamica evidenta – cicloturismul. Au fost dezvoltate avantajele specifice, atuurile Romaniei ca potential cicloturistic si accesibilitatea acestui tip de practica a turismului responsabil.

A scos in evidenta necesitatea unei Retele Nationale de Trasee Cicloturistice Marcate in Romania (RNTCMR), care propune integrarea cu alte retele nationale si internationale, printre altele.

Lucian Clinciu a expus tema alergarii montane ca mijloc de promovare a turismului.

Ioan Chiorean (Gravity Sportwear) a vorbit despre cladirea unui brand autohton, comunicare, marketing si imagine, despre modalitatile de promovare – sponsorizare a sportivilor romani in defavoarea unor spoturi TV – acesta a fost un exemplu concret, caracteristic brandului. A punctat posibilitatile de afirmare a  potentialului intreprinzatorilor, confruntarea acestor cu companiile multinationale, lipsa unor politici nationale de sprijin a antreprenorilor romani.

Ion Borsan (Merg.in) a vorbit despre practici sanatoase ale turismului responsabil, aplicate in cazuri concrete. A vorbit despre programul Fundatiei Amfiteatru dedicat turismului responsabil, despre  importanta produselor/serviciilor turistice inovative la nivel editorial (merg.in/Romania si workshop-ul de fotografie Walk&Shoot) pentru capitalizarea identitatilor locale si a experientelor-vectori ai dezvoltarii comunitatii.

Simona Lazar (Antena Satelor), a punctat asupra rolului gastronomiei in zona montana si a prezenatat cateva experiente europene de valorificare a potentialului agricol montan.

 

Fundatia Amfiteatru a propus crearea unui parteneriat a partilor interesate (institutii publice, organizatii, companii si specialisti) sub umbrela unei Organizatii/Aliante de Turism Responsabil (nume provizoriu) pentru a pune in valoare acumularile teoretice si practice din domeniul turismului in general si a livra expertiza necesara pentru interventii si strategii. Ar fi un parteneriat capabil sa creeze emulatie si sa influenteze –pe baze profesionale agenda publica. Fundatia Amfiteatru se ofera sa asigure secretariatul proiectului.

Participantii la forum au apreciat oportunitatea evenimentului si necesitatea permanentizarii acestuia, cu actualizarea agendei si dezvoltarea dialogului intre stakeholderii implicati in devoltarea montana prin turism.


Prezentare

Asigurăm și menținem un standard profesional ridicat in domeniul activitatii de ghid montan (drumetie montana, alpinism, schi in afara partiilor)

Ne implicăm în perfecționarea legislației în domeniu în concordanță cu cerințele și exigențele impuse de dezvoltarea turismului internațional

Detalii

AGMR

Str. Molidului, nr. 9, Bl. B14, Sc. A, ap. 11
500288 Brasov
Tel: 0368 402 472
Email: contact at agmr dot ro
Contact