Noutati

CPD AGMR 2026 – Ghidarea în teren alpin complex

CPD AGMR 2026 – Ghidarea în teren alpin complex



În perioada 23–25 octombrie 2026, membri ai Asociației Ghizilor Montani din România (AGMR) au participat la programul de dezvoltare profesională continuă (CPD – Continuing Professional Development), dedicat actualizării cunoștințelor și aprofundării tehnicilor, metodelor și practicilor specifice exercitării profesiei de ghid montan, precum și familiarizării cu echipamente și informații tehnice relevante pentru activitatea profesională.


Tema CPD-ului din acest an a fost
ghidarea în teren alpin complex. După o primă zi dedicată pregătirii teoretice, în cadrul căreia au fost abordate planificarea turelor și evaluarea riscurilor, activitățile au continuat în teren, prin exerciții practice și simularea unor scenarii specifice, menite să faciliteze aplicarea corectă și eficientă a metodelor prezentate.

Un subiect central al pregătirii l-a constituit utilizarea ancorelor fixe și mobile, cu accent pe înțelegerea principiilor tehnice și aplicarea acestora în contextul ghidării grupurilor în teren alpin complex.

După două zile dedicate pregătirii teoretice și practice, structurate pe ateliere tematice, participanții au trecut la etapa aplicativă finală: planificarea și parcurgerea unei ture ghidate în teren alpin complex. Ghizii au format echipe și au parcurs trasee diferite în Munții Piatra Craiului, punând în practică metodele, tehnicile și bunele practici abordate pe parcursul sesiunilor de formare. Această etapă a urmărit consolidarea capacității de planificare și luare a deciziilor în teren, precum și aplicarea principiilor de management al riscurilor în condiții specifice activității de ghidaj montan.

Formarea profesională continuă și actualizarea periodică a cunoștințelor și competențelor reprezintă componente esențiale ale exercitării profesiei de ghid montan. Prin astfel de activități, AGMR urmărește consolidarea standardelor profesionale de practică, îmbunătățirea capacității de gestionare a riscurilor și creșterea siguranței în activitățile montane, în vederea furnizării unor servicii de ghidaj de calitate.

Mulțumim Centrului de Vizitare al Parcului Național Piatra Craiului pentru găzduirea sesiunilor teoretice din cadrul CPD-ului și îi adresăm mulțumiri lui Vasile Dumitrica pentru susținerea cursului și pentru îndrumarea profesională oferită participanților.


Prezentare

Asiguram si mentinem un standard profesional ridicat in domeniul activitatii de ghid montan (drumetie montana, alpinism, schi in afara partiilor)

Ne implicam în perfectionarea legislatiei în domeniu în concordanta cu cerintele si exigentele impuse de dezvoltarea turismului international.

Detalii

AGMR 

Str. Molidului, nr. 9, Bl. B14, Sc. A, ap. 11

500288 Brasov

Tel:  0745 329 405 - Catrinel Enache 

Email: office@agmr.ro

Contact